Marți 31 iulie 1979
Te trezești singur, pe la 9.
Îți speli părul.
Scoți și ultimii 300 de lei de la C.E.C. Îți vor ajunge până acasă. Îți vor ajunge ca să ajungi. Mâine pleci.
Pui și un pachet cu cărți la poștă.
Apă, lipsă.
Taci.
Familia Cepoi te anunță că nu e apă și nu ți-au putut face cafea.
Marian apare tare obosit. Și nu cu prea multe știuci.
Se culcă.
Te odihnești și tu puțin. Ești cam debusolat. Mai târziu scrii. Nu știi cât de bine. Dar numai despre Sud. Căldura începe să te gâtuie. Aștepți tare mult să pleci. MÂINE! Deși vei dori să revii curând aici. Dar ACUM ai nevoie de munte. Este cea mai repetată întâmplare din mintea și sufletul tău, în aceste zile.
Muntele e, pentru tine, ca sânul pentru sugar.
Ai citit o schiță excelentă a lui Gabriel Garcia Marquez, „Isabel privind cum plouă în Macondo“ și o nuvelă cu implicații mitice, fantastice, a argentinianului Horacio Quiroga[1], „Sălbaticul“.
Proza parabolică îți place mai mult decât oricare. Și proza în care omul trăiește la temperaturi extreme, ca-n Dostoievski, de exemplu.
Poate că „rolul“ artei nu este să impresioneze, ci să tulbure, să schimbe.
Mai citești din Eliot, despre Milton[2].
Dezlegi cuvinte încrucișate.
Și citești „Un măgăruș bălțat“, o schiță de João Guimarães Rosa[3], considerat cel mai mare prozator contemporan al Braziliei.
E foarte cald. Bate vânt.
Marian doarme. E ora 14. Nu mai poți sta în Sulina acum.
Scrisul rămâne suprema și singura bucurie adevărată, numai a ta.
Marian se trezește la 15. Cu temperatură (a dormit pe pământ astă-noapte, în baltă), ciufulit și cu o pătură-n spate, parcă picase din icoană. În port ajunge un vas. „Penchateau“.
Nu se simte deloc bine domnul Marian. Temperatură 39 cu 6, stare cu totul rea.
Din acest motiv ar trebui să mai rămâi o zi. Te uimește faptul că poți răbda așa mult. Dar rămâi pentru că Marian e unul din marii tăi prieteni.
Te-ai obișnuit din nou să vezi Dunărea zilnic, să vezi marea și vasele acostate în port, te-ai învățat să cauți liniștea umbrei în acest Sud torid.
Ai mai scris, ai revenit pe unele manuscrise și ai tăiat mult. O zi bună, deci.
Ai sunat la Constanța, dorind să știi dacă Iolanda a venit acolo și dacă a reușit. Vali ți-a răspuns. Nu, Iolanda nu a venit acolo și nici nu știe dacă a reușit.
La 18 ești în sala cinematografului. Vezi un film de groază, „Tentacule“[4]. Nu vei găsi niciodată rostul exacerbărilor cinematografice ale unor momente tragice, de un tragism greu suportabil chiar. Cred că rostul artei nu este să înfricoșeze. Ori filmul acesta nu are alt sens. Episodic, apărea și Henry Fonda. Ceilalți actori îți erau necunoscuți. Coloana sonoră ți s-a părut bună[5]. Dar nu și imaginea.
Acasă, cu Marian încă bolnav, cu familia Cepoi, priviți la TV o piesă de teatru după Titus Popovici[6]: „Unii l-ar numi destin“. Remarcabilă ți s-a părut Ileana Predescu, în rolul doctoriței bătrâne.
Ați băut vodcă, ați discutat, l-ați compătimit ironic pe Marian.
Ai discutat cu Cepoi despre cărți și scriitori. Ți-a plăcut, e băiat inteligent, cult. Și frumoasa lui soție.
Te-ai culcat târziu.
Muzeien a trecut să te vadă. Era tot frumoasă.
Pe Vasilica ai evitat-o și azi, ca pe o ilustrată frumoasă dar nescrisă.
[1] Horacio Silvestre Quiroga Forteza (31 decembrie 1878 – 19 februarie 1937 ) nuvelist , dramaturg și poet uruguayan.
[2] T.S. Eliot a publicat două studii despre John Milton, „Milton I“ tipărit în 1936 și „Milton II” tipărit în 1960. Ambele eseuri au fost reunite într-un volum în 1968.
[3] João Guimarães Rosa (27 iunie 1908 – 19 noiembrie 1967) nuvelist, prozator și diplomat brazilian.
[4] „Tentacles“, film artistic lansat în 1977, în regia lui Ovidio G. Assonitis și avîndu-i în rolurile principale pe John Huston și Shelley Winters.
[5] Coloana sonoră a filmului a fost compusă de Stelvio Cipriani.
[6] În acea seară, de la ora 20, programul 1 al TVR difuza piesa „Unii l-ar numi destin“, adaptare TV după o idee din ciclul „Caiete regăsite“ de Titus Popovici.
