Marți, 1 aprilie 1980
Citești „Zeii prind șoareci“ a lui Stelaru[1]. Le citești și copiilor multe pasaje. Un poet și-a scris mizeria. Copleşitoare, aproape incredibilă această carte. Ea nu are o valoare literară de excepție, dar în paginile ei sunt adunate câteva din cele mai crude clipe ale vieții unui POET.
A murit Jesse Owens[2], celebrul atlet! Lăcrimezi! Milioane de oameni, cândva, deveneau mai buni bucurându-se de victoriile lui Jesse.
Viața, până la urmă, e un rahat.
Citești poezii de Nicolae Prelipceanu din ultimul volum „Jurnal de noapte“. Nu-ți spune prea multe.
În mai multe rânduri, ca și ieri, ți-e dor de Mariana T.
Adrian[3] îți scria mâhnit, puțin descurajat.
În ultimul „Luceafărul“ (tu nu sesizaseşi), Geo Dumitrescu îi răspundea foarte „urât“[4]. Seara, nemulțumit de lipsa de dreptate din afirmaţiile didacticiste ale lui Geo D., îi scrii acestuia o epistolă nu prea pașnică.
Mihail I. Vlad îți scrie răvășit. Cu zece zile în urmă, i-a murit mama. Iată o întâmplare nespus de tristă, greu suportabilă. Va trebui să-i scrii mai des, chiar mâine.
Timp cam închis. Dar nu mai e frig ca înainte. Și aceasta e tare bine!
N-ai învățat nimic azi! Te-ai gândit superficial la lut și femei.
Mama a văruit și-n bucătărie! Nu știi cum de mai rezistă. Seara, era frântă. Ți-a zis: „Poate mor în noaptea asta!“ „Nu mai vorbi prostii!“, i-ai răspuns. Și i-ai adus o cană cu apă, o ceruse.
[1] Dimitrie Stelaru – „Zeii prind șoareci“, Editura Pentru Literatură, 1968.
[2] James Cleveland „Jesse” Owens (12 septembrie 1913 – 31 martie 1980) atlet american. A câștigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin.
[3] Poetul Adrian Alui Gheorghe.
[4] În „Luceafărul“, nr. 13 (935) din 29 martie 1980 Geo Dumitrescu îi răspunde lui Adrian Alui Gheorghe (A. A. GH.): „Încercarea cu «respirația mai largă și diversificarea» dă, deocamdată, rezultate lamentabile (efect, fără doar și poate, al unei pregătiri școlare insuficiente, al unui orizont de cultură precar, al unui gust artistic neformat, rudimentar etc.). Desenul a devenit stufos, dezordonat, confuz, s-au înmulțit «vorbele-n vânt», în dodii, «făcătura» de eprubetă. Trucajele și mimările fără acoperire, găunoase, în doi peri (gen «cenușa ațipită a brizei de primăvară» — ?! — sau «vișinii care sparg ferestrele de emoție» etc., etc.). Nu putem cita, din păcate, nicio pagină mai ca lumea și nu mai are rost să vă dăm sfaturi — știți foarte bine ce-aveți de făcut (…dar anii trec, cum zice poetul…). Pe viitor, texte dactilografiate.“