Skip to content
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
    • Din manuscrise
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Maria Anegroaie
      • Către Emilia Amariei
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Lector
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

Tudorița Rusu în dialog cu Fabian Anton: „La Aurel era ca la Mecca, venea puhoi de lume!“ (3)

admin, 13/06/202213/06/2022

– Și atunci, te voi întreba direct, fiindcă în definitiv acesta este și scopul acestui interviu, să spunem lucrurile exact aşa cum s-au petrecut, te întreb: de ce acești „căldicei“ s-au lipit de Aurel și mai ales de ce Aurel i-a acceptat totuși în preajma lui. Deși nu știu dacă este bine spus că „i-a acceptat“. Poate mai curând ar trebui să spunem că i-a tolerat…
– Da, mai curând i-a tolerat…
– Așadar de ce a acceptat să-i aibă atât de aproape pe acei doi-trei căldicei care se lipiseră de el?
– Cred că și asta a făcut parte din jocul vieții…
– Sunt convins că Aurel își dăduse seama că are în preajmă câţiva căldicei…
– Știa. Dar știi cum este, mereu te aștepți ca și celălalt să se schimbe, să se transforme, să devină un om așa cum trebuie să fie un om în esența lui… Probabil asta spera și Aurel. Sunt convinsă că el avea acest dar de a vedea în timp, cum aveam să sesizez la un moment dat, și cred că de aceea tolera lângă el astfel de oameni. În speranța că ei vor fi cândva așa cum simțea el că ar putea să fie. Cel puțin cu mine asta s-a petrecut.
– Familia ta știa de povestea voastră?
– Da, bineînțeles că știau.
– Au aflat la un moment dat…
– Au aflat chiar din prima zi.
– Au aflat de la tine sau de la ceilalți?
– Le-am spus eu. Obişnuiam să vorbesc cu mama, nu chiar atât de apropiat, eu fiind o fire ceva mai închisă, așa cum spunea și el în scrisorile sale. Eram o fată ceva mai tăcută, mai retrasă, mai timidă, chiar foarte timidă la vremea aceea. Dar ai mei au aflat chiar în momentul în care Aurel m-a invitat la el pentru prima dată și, bineînțeles, a trebuit să le cer voie să merg la el acasă. Iar mama, asta țin minte foarte bine, tata fiind la serviciu, mama m-a întrebat dacă merg singură la el sau nu. I-am răspuns că voi merge cu prietena mea, Ileana Budăi, și atunci mi-a dat voie să plec. Dar nu îți spun că, la întoarcere, a venit cu tot felul de întrebări iscoditoare deși n-a scos mare lucru de la mine…
– Nici nu știu dacă avea ce să scoată…
– Sigur că da. Însă ea, ca mamă, se aștepta să-i povestesc totul cu lux de amănunte, cum a fost, cum ne-a primit, ce am simțit eu în această vizită… Deci da, mama a știut. Tata nu prea era de acord, ținea mai mult la prejudecățile satului, dar în cele din urmă a acceptat și el prietenia noastră fiindcă, în adâncul sufletului său, simțea și el că Aurel este o valoare…
– Bănuiesc că în Borca se știa cine este…
– Da. Știau toți că nu este un terchea-berchea, nici doar un simplu profesor…
– Te întreb fiindcă sunt și azi unele voci care afirmă că, de fapt, Aurel nu a fost niciodată o mare personalitate, că a ajuns ce a ajuns datorită muncii altora…
– Asta e o prostie. Nu cred așa ceva. Tu nu știi, dar la Aurel era ca la Mecca, venea puhoi de lume. Cei care aveau o anumită sensibilitate și o valoare sufletească nu puteau să nu-l observe pe Aurel. Ieșea imediat în evidență. Practic nu aveai cum să nu-l observi și să nu-i simți puritatea sufletească.
– Oricum, trebuie să spunem asta, în afară de tine mai erau o mulțime de fete și femei care se simțeau atrase de el…
– Firește. Fiindcă, ți-am spus, odată ce-l vedeai, nu aveai cum să nu te simți atras de el. Au fost, deci, multe atrase de el. Mă rog, fiecare căuta altceva la el…
– Crezi că părinții tăi ar fi fost atrași de tot acel univers al lui Aurel? Chiar de le-ai fi povestit în amănunt despre el, despre camera lui, despre tot ce însemna el, crezi că l-ar fi înțeles? Sau majoritatea oamenilor din sat crezi că-l înțelegeau?
– Oamenii din sat, nu cred. Părinții mei, probabil că da. Mama l-ar fi înțeles și, de fapt, chiar l-a înțeles. Ei doi se înțelegeau foarte bine, Aurel o prețuia foarte mult pe mama. Însă și mama l-a înțeles, poate nu în sensul profund, așa cum trebuie de fapt perceput el, dar așa, omenește… În niciun caz așa cum îl percepeam și simțeam eu.
– Cu toate astea, știu însă că a existat un moment în care părinții tăi ți-au interzis să mai mergi la el…
– Într-adevăr. La un moment dat, tata mi-a spus că ar fi cazul să nu mă mai duc la Aurel fiindcă oamenii din sat deja au început să vorbească, iar eu sunt mai tânără decât el și nu trebuie să mă expun la tot felul de bârfe… Uneori, ca să mai scap de aceste interdicții, inventam tot soiul de motive ca să mă duc totuși să-l văd, spuneam că fac pregătire cu el, sau că mă duc să împrumut niște cărți… Însă, în cele din urmă, ai mei au început să înțeleagă…
– Spune-mi însă un lucru: cine citește volumul cu corespondența dintre voi vede că, de cele mai multe ori, voi vă ciondăneați. Mereu vă certați, mereu îl ignorai… Sigur, pe atunci erai doar o copilă, dar de unde îți venea ideea asta de a-i da cu tifla, cum se spune?
– Nu știu dacă îmi venea vreo idee, o făceam spontan. (Râde)
– Îți plăcea să-l enervezi?
– Nu aveam nimic gândit dinainte… (Râde)
– El se enerva cumplit din câte am văzut.
– Da, era foarte vulcanic în clipele acelea…
– A fost vreodată violent cu tine?
– Nu. Niciodată. Oricum, și eu, atunci când vedeam că izbucnește, că devine nervos, vulcanic, băteam în retragere. Fiindcă mereu am iubit armonia și înțelegerea dintre oameni. Mai ales că nici nu puteam și nici nu-mi permiteam să port cu el o discuție în contradictoriu.
– Mulți dintre cei care i-au fost aproape spun că, atunci când se enerva, nu era un om violent sau vulgar, dar reușea să te facă praf, să te desființeze, demonstrându-ţi că nu ai ce căuta lângă el.
– Așa este.
– Spune-mi, crezi că și tachinările astea dintre voi v-au ținut aproape?
– Cred că da.
– Dacă ai fi făcut tot ce dorea el, crezi că ați mai fi rămas atâţia ani împreună?
– Nu cred. Ar fi fost o relație comună, ca oricare alta. Probabil l-a ținut aproape de mine și lupta asta veșnică dintre noi. Asta l-a atras.
– Bine, erați și două zodii de apă…
– Așa este. Și știi cum se spune, eu sunt Pești și pe un peștișor dacă-l strângi tare în mână îți scapă printre degete. Așa era și relația dintre noi. De câte ori mă încolțea cu ceva, mereu găseam câte o falie prin care să scap.
– Când vă certați, sufereai din cauza asta? Sau îți era indiferent?
– Cum să-mi fie indiferent?! Sufeream foarte mult…
– Fiindcă el spunea de multe ori că nu simțeai nimic față de el, că-ți era indiferent. Dar e greu de crezut că un om care a stat lângă el până în ultimele clipe ale vieții, fiindcă practic relația voastră a durat până când el a plecat dintre noi, nu simte nimic față de Aurel Dumitrașcu. Totuși, el nu era un om ușor de suportat, nu era un om comod…
– Asta ai spus foarte bine, nu era un om comod…
– Deoarece mulți dintre cei care au citit volumul vostru de corespondență spun că nu îți păsa deloc că-l făceai să sufere…
– Nu-i adevărat. Ideile astea vin din simplul fapt că, fiind o fire foarte retrasă și foarte tăcută, nu comunicam aproape niciodată cu el ceea ce simțeam. Păstram pentru mine. Dar de suferit sufeream și eu foarte mult. Sufeream în primul rând fiindcă-l făceam să sufere și apoi sufeream că nu puteam să mă ridic la înălțimea la care dorea el.
– Dar nu a fost nicio clipă în care, după o astfel de ceartă, să fi ajuns acasă și să spui: „De astăzi nu mai vreau să aud de Aurel Dumitrașcu!“?
– Asta nu aveam cum să fac. Era imposibil. Sigur, nu am fost niciodată la înălțimea lui, dar sufletul meu a rămas mereu alături de el. Chiar și acum, când el nu mai este, știu că noi de fapt nu ne-am despărțit și nu ne vom despărți.

 

Va urma

Exclusiv aurel dumitrascutudorita gavriltudorita rusu

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Exclusiv

EXCLUSIV: Tudorița Rusu – „Nerostitele. O poveste cu Aurel Dumitrașcu“ (2)

01/10/202101/10/2021

Mi se părea uimitoare magia pe care o crea la fiecare oră, savoarea pe care o aveau numai orele lui. Mi se părea uimitor modul în care ne vorbea despre viața și opera fiecărui scriitor, felul în care ne învăluia cu tot soiul de informații care țineau mai mult de…

Read More
Exclusiv

EXCLUSIV – Dana Pîntea în dialog cu Fabian Anton (2): „Aurel era de o imensă curățenie sufletească!“

08/10/202108/10/2021

– Spunea cineva că „Aurel nu era făcut să fie omul unei singure femei“. Crezi că avea dreptate? – Cred că da. Într-adevăr, nu era făcut să fie omul unei singure femei. Nu era făcut, de pildă, pentru căsătorie. Uite, eu cu el nu am discutat niciodată de căsătorie. Și…

Read More
Exclusiv

EXCLUSIV Ioana Diaconescu – SUPRAVIEȚUITOR

02/11/202102/11/2021

O floare solitară crescută pe dealuri paradisiace Ademenind trecerea mea în calea poetului Al cărui contur cuprinde Umbrele sîngerii ale cerului în amurg Pîndesc trecerea de o clipă a lui Aurel Dumitrașcu Prin trupul căruia mi-a fost dat să pot vedea În străvezime Cascada de verde a întunecatei naturi Pîndesc…

Read More

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aurel Dumitrascu

©2023 AUREL DUMITRAȘCU | WordPress Theme by SuperbThemes