Inedit Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (2)

București, 4 ian. 1982

Bună, Ioana!

Iată, din București!
După atâtea zile nepetrecute cu tine. Petrecute cu nimeni!
Acum două zile am venit. Grăbit! Dornic să umblu pe străzi, printre acești oameni care nu mă cunosc și pe care nu-i cunosc! Pentru că eu m-am simțit foarte rău în ultimele zile!
Fata aceea (adică fosta soție a lui Cristinel Pricop) n-a mai ajuns în munți și n-a mai dat niciun semn de viață! Sper totuși că nu i s-a întâmplat ceva rău! Dar sunt foarte supărat pe ea pentru că nu mi-a spus că nu mai vine. Pentru că mi-a fost tare dor de tine, nespus de dor! Și mi-ai lipsit mult în acest sfârşit de an! Și nu se poate să nu fi simțit și tu că-mi lipsești (că-ți lipsesc, poate!).
Nedoriți, neinvitați, pe 31 decembrie, spre seară, au venit la mine (culmea!) Daniel Corbu[1] cu soția și Adrian[2] cu o anonimă. De parcă nu eram destul de supărat! Mă pregăteam să stau singur, eram foarte singur și trist, voiam să rămân așa! Dar cred că nu trebuie să mai discut despre cât bun-simț au cei doi tovarăși! Pe Daniel nu-l mai suport după măgăriile din toamnă (și el știe foarte bine aceasta!), de abuzurile mitocănești ale lui Adrian sunt sătul. Eu sunt altfel, cu siguranță am în primul rând bun-simț!
Am venit aici pentru a uita, pentru a mă bucura de anonimat, de câţiva prieteni!
Pe prieteni nu reușesc să-i găsesc încă! Nici nu-i caut cu insistență, e drept asta! De străzi m-am bucurat deja!
Aseară am fost pe la Neti! Am găsit-o veselă, cu mama ei, amabilă și sufletistă ca de obicei! Era și foarte frumoasă! Mi-a vorbit cu multă dragoste de tine, ceea ce contrazice un gând al tău despre ea, cum c-ar fi ipocrită uneori! Primise o scrisoare de la tine!
Știu că ești mâhnită, Ioana! Dar spune-mi că nu din cauza mea, te rog mult!
Mi-e dor de tine, tare dor! Aproape nu-ți mai știu sărutul, aproape ți-am uitat trupul cald și blând, parfumat, tulburător! Ești o rugăciune pe care vreau s-o reînvăț ziua și noaptea, ca pe o moarte, ca pe o viață!
Vineri am să mă-ntorc în munți! Sper ca până atunci să-mi văd prietenii, să stau și cu Nichita[3] de vorbă (mi-a scris nu demult!), cu Bălăiță[4] și D.R.[5]
Azi mi-am luat discuri! Rahmaninov, Debussy, Beethoven, Mozart! Le vom asculta împreună cândva, îmbrățișați și singuri!
Odihnește-te, crede-mă, nu mai fi mâhnită! Nu-s mai puternic decât tine, suntem prea aiurea pentru a avea grijă cu adevărat unul de celălalt, totuși să păstrăm sfânt ceea ce ne bucură și apropie tare mult: dragostea dintre noi, setea cu care ne iubim când nu mai sunt kilometri spânzuraţi între noi!
LA MULȚI ANI!
Și te sărut mult, toată!

Aurel

[1] Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953) poet și eseist.
[2] Adrian Alui Gheorghe (n. 6 iulie 1958) poet și om politic.
[3] Nichita Stănescu
[4] George Bălăiță (17 aprilie 1935 – 16 aprilie 2017) romancier. La vremea aceea, director al Editurii Cartea Românească.
[5] D.R. Popescu (n. 19 august 1935) scriitor, prozator, dramaturg, scenarist, membru titular al Academiei Române, om politic. La vremea aceea redactor-șef al revistei „Tribuna” din Cluj.