S.
Adică este camera pustie, cărțile obosite, cornul de cerb sângerând în el, muzica se ascultă pe ea însăși. Adică plouă și soarele a fugit în cortul țiganilor. Adică părul este o înserare, și sângele o furtună, și căldura o casă, nebunia există în toți. Vine căprioara cu carne de lup. Vine drumul cu diligențe-n porthart. Se fură norii între ei. Cireșele se coc și încep să râdă. În iulie se dau premii pentru uitare. Adică este camera pustie, cărțile obosite. Revistele ilustrate îi amăgesc pe copii. Cei mari le privesc și cred că lumea e o revistă îngrămădită. Trupul adolescentei este un foc aprins care nu știe să ardă. Să mori iubind, pentru asta n-ai decât să fii trecut prin furci. Dar înainte să fi trecut numai prin dragoste. Toate scrisorile să fie împrăștiate prin cameră. Liniștea e o minciună a întunericului. Ziua e un război al gurii. Poate doar înserarea – ca prag – ne dă sentimentul că suntem vii, că depășim o stare pentru a accepta alta, că ne despărțim de o întrebare pentru a inventa o iubire, că uităm o rană pentru a visa o frumusețe. Televizorul fără sonor, câte nu-i poți face unei mașini, unei iluzii, unui chibrit!
Apoi scoți rochia înfășurată pe un trup. Numai așa se contestă statuile, numai așa se poate plânge-n cuvintele mute. Se retrag marginile. Casa se ascunde în trupul ei. Tu o cauți. Cineva trece pe drum și fluieră. Porțile deschise de curioși scârţie. Marii îndrăgostiți seamănă cu marii singuratici. Ce e o iubire fără spaime, ce e o înserare fără mângâieri?!
Trup de șarpe să nu săruți, poți însă oricând muri lângă trup de femeie. Poți înjura cerul pentru o bucurie de care numai tu te bucuri în mijlocul înserării. Și nu înjuri. Taci. Îți spui că o femeie e o bucată din tine. Apoi se face frig în tot ce e rău. Numai bucuria voastră continuă ca o muzică. Iubești o curiozitate, iată un semn că nu te poți plictisi. O văgăună în plus în pielea ei – o descoperire tulburătoare pentru cel mult prea învățat cu pustiul. Și atingi fiecare colț al femeii ca și cum ai umple o zi dogoritoare cu oaze.
Dacă ți se va cere să nu mai iubești trebuie să ceri să te-mpuște!
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“
Borca, 27 iulie 1980
