Te întrebi deseori cum ar trebui să faci pentru a nu te mai lăsa enervat de unii găgăuți de pe aici, cu bani, nerespectuoși, nesimțiți pur și simplu.
Ai trăit mulți ani aici, datorezi mult munților! Și totuși, din păcate, nimic, aproape nimic majorității oamenilor de aici.
Suferi.
Toți scriitorii au lăsat amintiri frumoase despre oamenii între care au trăit, prin sate. Dar tu nu poți lăsa astfel de gânduri alese despre ei. Ai minți. Sunt nespus de rari cei care au rămas curați, nepervertiți, cei încă sensibili. Nu mai au respect pentru nimic. Vorbesc foarte urât despre muncă și cinste, la ei astfel de lucruri aproape nu au nicio importanță. Și oare de ce?
Cu siguranță și din cauza unor dispoziții „de sus“, dispoziții care, într-un fel sau altul, încearcă să uniformizeze conștiințele, să pună egal între un muncitor incult, bețiv și nesimțit și un, să zicem, inginer.
O națiune nu rezistă egalizând inteligența cu prostia, cu lipsa de gândire mai bine zis; o națiune se impune prin mințile ei luminate.
Speri să nu vină timpul în care să nu mai știm cine suntem. Pentru tine este cumplit de dureros să constați zilnic că tot mai mulți nu mai au mai nimic din demnitatea și cinstea cu care românii s-au mândrit mereu prin istorie, că nu mai există respect pentru valori, că banul și minciuna au devenit singurii contribuabili luați în seamă.
Pe vremuri, românii plecau în războaie cu o bucată de mămăligă în traistă, nu-și puneau probleme, doar una: țara trebuie apărată, trebuie să existe.
Azi, uluitor, am ajuns să ne furăm propria țară, nu e nevoie să mai încerce străinii s-o fure.
Ți-e silă, te doare sufletul.
Gândeşti prea frumos ȚARA și OMUL, ai fi bun de politician! Și totuși nu! Tu știi că politica se face cu minciună uneori. Și tu n-ai deloc aptitudini pentru minciuni. Tu minți inofensiv, numai pe cei care te sâcâie cu incultura-le! Ca să poți pleca, pentru ca să nu mai îți urâţeşti auzul.
„Scrisoarea a III-a“ a lui Eminescu e mai actuală ca oricând! Ar trebui s-o recitească toți! Și să aibă măcar un moment de demnitate pentru a recunoaște că au ajuns să creadă că sunt mai importanți decât ȚARA, ei, în particular, ca indivizi căcăcioși și mincinoși.
Ești fericit că trăiești prin poezie. Arta nu se face niciodată cu minciună. Vorbești de arta adevărată, de artistul adevărat.
Lipsa de patriotism, manifestată în fel și chip, zilnic, sub ochii tăi, este cel mai dureros fapt la care ți-e dat să asiști.
Și spuneai tu într-un poem: „la ce folosește înțelepciunea-n pustiu?“
Da, în acest pustiu de neomenie care cuprinde pt tot mai mulți!
Plângi pentru că ȚARA este mânjită și sugrumată de români. Televiziunea și radioul „aranjează“ emisiuni, mint care mai de care; și, după terminarea emisiunii, fiecare își continuă în liniște afacerile, egoismul, nimicnicia.
Am intrat într-un deceniu silnic!
25 februarie 1982
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“
