Skip to content
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
      • Omar Sharif sau singurătatea seducătorului
    • Din manuscrise
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Maria Anegroaie
      • Către Emilia Amariei
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • MANUSCRISE
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Iulian Costache
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Nichita Danilov
    • Liviu Antonesei
    • Lector
    • Victor Felea
    • Gellu Dorian
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

Aurel Dumitrașcu sub supravegherea Securității (1): „Un Poet și doi Securiști“

admin, 21/09/202123/09/2021

Aurel Dumitrașcu ar fi împlinit în aceste zile 37 de ani.
Când îl felicitam la telefon pentru un nou grupaj apărut în vreo revistă literară, îmi răspundea evaziv: „Bătrâne, întâi să murim!“ Și a murit. Într-un spital din București, de o boală incurabilă, în brațele logodnicei lui, după ce, din neglijența unei surori medicale, își citise propria fișă cu analize, căzută pe culoarul dintre paturile salonului.
Ne-am cunoscut în ’75, la Sulina, era toamnă, într-o bibliotecă împăienjenită de provincie, parcă ieșită din timp, cu pereți afumați și cărți populare, soioase. Un soldat spelb, cu o teșitură hazlie pe nas, răsfoia febril volumele și întreba de autori necunoscuți. Urmăream scena pe furiș, dintr-un colț. O clipă ne-am măsurat din ochi, cu privirile încărcate de așteptări suspendate ca niște poduri. Mai târziu, când ne-am împrietenit, evocam împreună momentul și făceam haz de ce ne-am spus atunci, până la urmă în gând, unul despre altul: „Ăsta precis scrie versuri!“ Eram amândoi în preajma debutului la „cimitirul“ lui Geo, din penultima pagină a „Luceafărului“. Dar iată că, sub impresia amintirilor, nu pot ordona, nu știu ce să povestesc mai degrabă din viața lui petrecută în acel oraș, unde am lăsat amândoi ceva din „dulcea noastră pasăre a tinereții“.
Uneori, dimineața, în zilele când obținea un bilet de voie de la cazarmă, ne întâlneam în fața chioșcului de ziare și cumpăram presa franțuzească, buchiseam acolo pe loc un articol, comentându-l. Alteori, după-amiaza, ne plimbam cu acea tandră nepăsare în fața curgerii timpului pe sub pergola unicului parc din port sau pe sub balcoanele de fier forjat, mâncate de rugină, ale unor case construite poate la începutul secolului, cu ziduri gălbui, scorojite de ploaie și soare. Era un oraș crepuscular, amintea ici-colo de fastul și bogăția unui „porto-franco“ dispărut, un oraș cu numai două străzi lungi, paralele, restul alei cu plopi și castani bătrâni. Hălăduiam până seara târziu, peripatetizând fără sfârșit din lecturile noastre: Verlaine, Poe, Rimbaud, Baudelaire… La sfârșitul săptămânii, într-o sală de cămin cultural arhiplină, recita din versurile lui și cuvintele coborau de pe scenă ca niște lupi scăpați din cușcă. Era de o puritate sălbatică, ți se zbârlea părul când îl auzeai. Fetele îl priveau cu neliniște de acolo din bănci. de la brațul caporalilor, sergenților sau căpitanilor de care stăteau agățate (căminul aparținea forțelor armate).
Când începea, devenea parcă fidela ilustrate a chemării lui Hrist: „Lăsați copiii să vină la mine!“, mai târziu chiar a scris un poem – „seară de seară, copilașii de la orfelinat fură trompete și aleargă la mine“ –
Iată că iar nu știu încotro s-o iau.
În iarna aceea (75 – 76) ne-am despărțit. Am plecat chiar în ultima zi a anului, vaporul se împotmolise în ceață undeva pe la Partizani și eu mă gândeam la el, rămăsese acolo oarecum singur, mai avea câteva luni până să se lase la vatră.
Dar destinul a vrut să ne mai întâlnim o dată. Înainte de o despărțire de 12 ani. Plecam și eu în armată și mă hotărâsem să văd pentru prima oară Bucureștiul. Seara, am fost la „Danton“, la „Naționalul“ nou și a doua zi mă îndreptam spre Muzeul „Bacovia“. Când să traversez, pe cine văd? Aurel. Aveam amândoi „Jurnalul de campanie“ al lui Geo Dumitrescu sub braț și mergeam în același loc.
De fiecare dată când îmi amintesc scena asta, parcă văd un film proiectat pe un perete, la un aparat stricat, care se derulează rapid în urmă și el, Aurel, nu mai ajunge pe trotuarul celălalt de-mi vine să strig ca la galerie: „Hai Aurel, treci odată; o stradă nu poate fi mai lată decât moartea!“
Știam în clipa aceea, oare, că pietonul meu va muri la 35 ani, imediat după revoluție, că va fi urmărit îndeaproape de Securitate și că, într-o cameră sordidă de hotel, mai ceva ca într-un coșmar de Kafka, doi „oameni invizibili“ aveau să mă interogheze îndelung despre viața acestui „înger în haine de soldat“, care semnase mai multe scrisori de protest împotriva ocârmuirii?
Dar despre asta în episodul următor.

 

Ion POTOLEA
evocare publicată în cotidianul „Acțiunea“,
ziar al trustului „Porto Franco“
septembrie 1992

Mărturii aurel dumitrascubacoviaBaudelaireBucurestiion potoleaKafkaPoeRimbaudsulinaVerlaine

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Mărturii

Aurel Dumitrașcu sub supravegherea Securității (3): „Tovarășu’ Dumitrașcu, ne creează probleme…“

24/09/2021

Piatra-Neamț. Hotel „Central“. Noiembrie 1989. O cameră la etaj. Mulți turiști ruși. Boc boc boc în ușă. – Daa! Cine e? Mă îndreptam către ușă să deschid. În papuci și pijamale. – De la recepție! se aude un glas ca prin vată, amortizat de izolarea fonică a spațiului. „De la…

Read More
Amintiri

„Iubește și fă ce vrei” (3)

29/09/2023

Sorina Dascălu: Iubea Aurel „mai puțin” din cauza suferinței? Tu, care sufereai la rândul tău, îl puteai iubi „mai puțin” din cauza suferinței? V-a înstrăinat unul de altul suferința sau v-a apropiat și mai mult? Tudorița Rusu: Cu siguranță Aurel nu putea să iubească mai puțin, mai ales în suferință….

Read More
Amintiri

„Iubește și fă ce vrei” (2)

29/09/2023

Sorina Dascălu: Spui că Aurel avea nevoie, ca să reziste, de discuții cu sine, de solilocvii, de „dialoguri” cu propriul suflet. Citindu-i scrisorile (mai cu seamă pe acelea „de înțelepciune”) îl simțeai cum, avându-te pe tine în fața lui, de fapt nu te vedea, întorcându-se asupra lui însuși, ca și…

Read More

Aurel Dumitrascu

©2025 AUREL DUMITRAȘCU | WordPress Theme by SuperbThemes