Anul I, 29 ianuarie 1990
Draga mea,
Îți trimit, pentru „Contrapunct”, textele de care am vorbit. Cred că pot intra. Ne mișcăm mai greu, într-adevăr, în zilele de acum, pentru că este imposibil să ne adunăm și să scriem. Vom continua să fim dezbinați de evenimente. Eu, repet, cred că oricum e mai bine așa. Îmi închipui și că mă însănătoșesc. Așa, pur și simplu. E mai mult decît fericire ceea ne ni se-ntîmplă. Înainte, îmi spuneam mereu: „Doamne, să nu mor înaintea lui Ceaușescu! Am trăit degeaba dacă mor înaintea lui!” Am avut noroc.
Fiecare om are nevoie de dumnezeire. Noi trăim acum din nou Facerea Lumii. Nu vom mai putea da vina pe context, ca scriitori. De-acum totul depinde numai de noi, de vocația noastră. Trebuie anatemizați absolut toți „compozitorii” dinainte. Pentru că, scriind ce-au scris, au participat efectiv la degradarea națiunii, a bunului-simț. Eu unul nu-i voi ierta niciodată.
Avem atîtea de făcut! O vreme ne vom mai risipi în „întîmplări obștești”. Nu putem rămîne în exterior, totuși. Tot mai trăim în Caragiale.
Este necesar pluralismul politic. În același timp, refuz măscăricii veniți din exterior, cu pretenții de a pune mîna pe putere. Tot felul de copoși și alți babalîci din aceștia vorbesc de parcă li s-ar cuveni foarte multe. Dar să las asta!
Bine că sîntem vii, deocamdată! Eu chiar cred că este singurul lucru esențial. Absolut orice vom putea face, numai să fim vii și sănătoși.
Am să-ți repet marea dragoste pe care ți-o port, pentru că mereu în ultimii ani simplul fapt că ești m-a făcut fericit. Și să nu te superi niciodată pe această afecțiune pe care ți-o port. Ia-o ca pe o prietenie lipsită de orice margini, dacă ți se pare firesc să n-o iei și altfel. Pentru mine rămîi cea mai dulce și mai distinsă femeie din țara aceasta.
Cînd ai semnat și acel protest, am plîns de emoție și de dragoste de tine. Cred că-n ziua aceea am simțit atîta dragoste cît n-am mai simțit niciodată pentru altcineva.
Nu sînt beat, Magda! Și tu știi bine că e așa. Există pe lumea asta oameni pe care-i duci în suflet și-i aperi orice-ar fi, mereu. Tu așa ești pentru mine. Nu va conta niciodată dacă eu îți „spun” ceva, dacă tu simți în vreun fel pentru mine. Sînt fericit că pot să mă gîndesc la tine, că pot ști că tu ești vie. Și, din nou, să nu te superi niciodată că țin așa de mult la tine și că sînt atît de lipsit de tact chiar cînd ți-o spun. Te apăr cu tot sufletul meu. Și sînt întotdeauna mîndru de tine.
Sper să nu te dezamăgesc niciodată, în nici un fel, ca om și ca scriitor. Ar fi grozav să mă simt mai puternic, să nu tot fiu amenințat de spitale. Și dacă nu am uitat unul de celălalt în anii ciumei, cred că n-avem voie să ne uităm de acum.
Ești și rămîi cea mai dulce și mai dulce! Sînt întotdeauna fericit cînd te privesc și cînd citesc textele tale. Să aibă zeii grijă de tine! Și să fii fericită, așa cum vrei tu!
Mai dă-mi și tu semne! Cred că uneori te sun la ore nepotrivite, cred că te și deranjez. Fii tolerantă cu mine, pe deasupra tuturor lucrurilor din zilele tale! Și oricum aștept poezii și/sau orice alte texte pentru „Antiteze”. Poți să le spui și altora (de calitate) să-mi trimită texte pentru revista noastră. Aștept! Voi reveni.
Te sărut! Să ai numai bucurii!
Aurel