Borca, 27 noiembrie 1980

 

Seri pustii, cu oameni șterși ca zidurile bisericilor vechi!

 

Taci! Nu știu de ce taci!? Îți scriu ascultând Czeslaw Niemen[1].
Mă simt din nou ca o pădure fără cerbi. Mor oameni buni, unii copii sunt bătuți, indivizi deranjați că nu publică prin reviste încearcă să creadă că eu sunt vinovat, tovarăși de la Securitate îmi pun întrebări stupide în timp ce eu le pretind să-mi vorbească cu „Dumneavoastră“ dacă vor să le răspund (ca să vezi! Individul acela, Dușa[2] – „securist“ – cum îl numesc poeții tineri din Botoșani – se pare c-a spus că noi nu ne-am întâlnit la Sighet din cauza poeziei, ci pentru a bârfi ceea ce nu putem bârfi: partidul, morala sănătoasă a acestei țări; tipul e soldat prin București acum, nu e student la Drept cum se lăuda (!) la Sighet și nici nu suferă de boli incurabile – cum afirma; Teohar Mihadaș[3] este foarte deranjat de naivitatea cu care a crezut că „valetul“ acela de doi bani jumate este băiat serios! Hm!), bate vânt în munți, mi-a fost dor de tine, nu mă simt bine când scriu scrisori la care nu mi se răspunde, am început să scriu încă o carte de poezie, se va numi, cred, „Steeple-chase“, tac.
Liviu Ioan Stoiciu mi-a trimis cartea sa de debut, „La fanion“, de ziua mea (21 noiembrie), o carte ciudată și minunată. Ulici[4], la Sighet, avea dreptate să vorbească încântat de cartea lui Liviu. Minunat dar de ziua mea!
Totuși, de ce taci?! Nu vreau să te supăr cu nimic! Aparenta înrăire din unele pasaje ale scrisorilor mele, fii sigură, nu e decât ambiția de a încerca să fiu de partea ADEVĂRULUI. Nu vreau să cred că tu nu accepți gândul că oamenii trebuie să apere ce trebuie apărat. Micile orgolii sunt anulări meritate pe lângă starea  numită POEZIE, pe lângă nebunia creației.
Luna aceasta m-am simțit ca o casă din care nu poți ieși.
Toamna, pe care am așteptat-o așa mult, se dovedește derizorie. Am casa plină de cărți și totuși până și lecturile mă rețin în starea de silnicie care se repetă în sufletul meu.
Revelația Marquez?! Te cred. Eu unul n-am întâlnit scriitori mai copleșitori decât Dostoievski și Marquez.
Aștept vești de la tine, liniște!
Nu mi le refuza! Sau spune-mi sincer cum mă gândeşti! Pentru că ar fi inutil și neserios ca eu să-ți duc dorul în timp ce tu, poate, consideri că insignifianța mă bântuie și nu merită să crezi că sunt și un proprietar de lumină.
Îmi repet gândul: aș vrea să vii până-n munții mei, nu cred că Nordul ți-e ostil vreun pic. Dimpotrivă.
Ai primit, cred, epistola mea care însoțea plicul acela cu insignifianta revistă „Cronica“.
Liniște și încredere!
Cu gândul curat,

 

Aurel Dumitrașcu

 

[1] Czesław Niemen (16 februarie 1939 – 17 ianuarie 2004) compozitor polonez și muzician rock.
[2] Dușa Ozolin (1 martie 1961) jurnalist și fotograf.
[3] Teohar Mihadaș (9 noiembrie 1918 – 29 noiembrie 1996) educator, eseist, poet și prozator.
[4] Laurențiu Ulici (6 mai 1943 – 16 noiembrie 2000) critic literar și om politic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.