Întotdeauna când trec cu mașina prin Mădei mă uit la o casă ce-mi pare semnificativă și admirabilă în același timp: foarte urâtă pe afară, foarte mică, pare un bordei mai degrabă, cu pereții albi coșcoviți, cu tocurile ferestrelor dintr-un lemn înnegrit de ani, cu acoperiș de draniță putrezită serios, o casă dărăpănată deci dar minunată pentru că lângă ea se înalță o antenă TV de la care pleacă un fir ce intră pe la o fereastră în casă.
Iubesc această casă simplă.
Oameni săraci, modești, care poate nici n-au bani de pâine zilnic, refuză un lux, un moft, dar nu TV, au cultură deci, au ceva frumos prin comunicările pe care le face.
E admirabilă pentru mine, găsind-o unică între atâtea alte case frumoase pe dinafară, poate chiar și pe dinăuntru, dar în majoritatea cazurilor capitonate cu ignoranță.

 

2 iunie 1976
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1970 – 1982“

Leave a Reply

Your email address will not be published.