O fetiță dulce și deșteaptă, Țăranu Maria, ți-a spus că azi a împlinit 11 ani.
S-a născut pe 26 aprilie 1971. Da, mâine, 27 aprilie 1971, moare tatăl tău.

 

E o seară în care te doare rău tatăl tău.
A plecat atunci undeva, n-a mai venit.
Ai sta de vorbă uneori cu el, ai plânge.
Plângi singur.
În 11 ani atâtea dealuri și-au pierdut memoria! Și atâţia cocori au putrezit printre nori!
N-a venit nimeni în 11 ani să te cheme la telefon, să vorbești cu el.
Când moare un om, toți devin muți și teatrali și au ochii de vin sângeriu.
Acum 11 ani lumea nu ți s-a mai părut infectată de păcat, ci de nemișcare. Poate că atunci ai ales singurătatea prin poezie.
Atunci te-a lovit zeul cu un zar.
În câteva luni ai numit pământul o opinie despre trup.
Cui i-e teamă de pântec, moare. Moare suportând lumina, prescurtând nevoia de plecare.
În noaptea de acum 11 ani n-ai visat nimic.
Numai dimineța o șuviță de nelămuriri plutea pe chipul lui. La prânz el deveni un cuvânt pentru inchizitoriala memorie.
De atunci, cuvântul acela a rămas o părere despre imposibilitatea de a mai revedea un om.

 

Nu poți adormi. Citești foarte multe proze scurte de D. Dinulescu dintr-un volum intitulat „Eu și Robert Calul“.
Ți-e dor de tatăl tău, parcă niciodată n-ai simțit așa cumplit dorul de el.
E 1.20.
Deci ești în 27 aprilie 1982.
Și-i noapte mută.

 

Da. Unsprezece ani de când tata s-a tot dus.
Plouă toată ziua.
Ți-amintești că acum 11 ani era foarte cald pe 27 aprilie, că nu se mai vedea zăpadă pe munți, era multă uscăciune în aer, iarba verde, gârlele limpezi.

 

Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“

Leave a Reply

Your email address will not be published.